“Dar văile vuiră...” În poemul MOARTEA CĂPRIOAREI, Nicolae Labiş, la momentul în care căprioara urma să se arate şi frica şi logica şi raţiunea şi sentimentul şi legea şi chiar datina şi rostul existenţei urmau să fie tăvălite în sânge, dă drumul ultimei sale dorinţe de neputinţă - “cât aş fi vrut ca .. puşca tatei să dea greş” şi ca o urmare firească NEFIREASCĂ zice “DAR VĂILE VUIRĂ...”. În anul 2001 Sptembrie 11, dimineaţa sună telefonul din bojdeuca mea şi de la capătul … [Citeşte mai departe...]